Noutăți

În 2019, Superbet ridică miza - mergem în trei direcții strategice

În 2019, Superbet ridică miza - mergem în trei direcții strategice

Dragi colegi,

Bine v-am regăsit! Echipa noastră a încheiat pe locul I maratonul anului 2018 în domeniul Betting & Gaming, unde competiția crește de la an la an și ne impune să fim uniți, motivați, pasionați și profesioniști. Am demonstrat toate acestea în anul 2018, unul plin cu evenimente sportive majore, cu lansări de noi produse, cu o extindere fără precedent a rețelei noastre de agenții, cu ample campanii de marketing și cu obiective ambițioase atinse. Acum, suntem capacitați să menținem ritmul. Am trecut repede peste euforia bilanțului pozitiv și iată-ne deja în plin sprint în acest 2019 care a început frumos.

  În primul rând, cu o aniversare onorantă: 10 ani de la prima agenție Superbet, deschisă în Oradea. Apoi, motivele de bucurie sunt legate de cristalizarea celor trei direcții strategice pentru compania noastră în 2019: susținerea performanței sportive sub sloganul #sustinemsportulromanesc, implicarea Superbet în continuarea programului de joc responsabil alături de ceilalți operatori din piață (fiindcă un business responsabil e un business sustenabil) și continuarea dezvoltării diviziei de online.

În plus, chiar în primele zile ale lui ianuarie am plătit două câștiguri uriașe, unul la pariuri sportive și altul la aparate, care însumează peste 370.000 de euro. Apoi, am bifat un eveniment de anvergură la care am fost parteneri prin Superbet și Magic Jackpot: Trofeul Legendelor Capitalei. Am continuat alături de Codin Maticiuc, BRomania și WatchMe Productions castingurile pentru #filmulanului, “Miami Bici”, cu mare succes în toate orașele vizitate și am pregătit introducerea în oferta de sport a pariului SuperȘansă. În toate ați fost într-un fel sau altul implicați.

Vreau să vă mulțumesc pentru pasiunea, ambiția și devotamentul de care dați dovadă în fiecare zi și nu uitați: împreună suntem și vom rămâne cei mai buni!

Vlad Ardeleanu

Director General

Despre Superbet

Suntem peste 3000 de colegi. Și echipa noastră crește în fiecare săptămână. Vrem să te cunoaștem.

În echipa Superbet îți poți pune în valoare calitățile și te poți dezvolta profesional! Hai în echipa liderului din domeniul Betting & Gaming!

VINO SĂ FIM COLEGI!

©2019 ADVANCED RETAIL SYSTEM All Rights Reserved.